"Mi-e atât de dor de dumneavoastră, de tine şi de tu." - Nichita Stănescu

Dintr-o barcă într-alta şi înapoi

Se întâmpla acum câteva luni, deşi pentru mine pare că a trecut o veşnicie. Am ales să plec dintr-un loc care îmi era drag, doar pentru că, zic eu acum, eram egoist. Am plecat din acel loc pentru că nu îmi dădea mai mult, spuneam eu, deşi îmi dădea totul. Am plecat din acel loc de prost ce eram, într-un alt loc care nu e rău dar nici la fel nu e. Am plecat de acasă....

Mi-am luat geanta, am predat laptop-ul, telefonul, legitimaţia....mi-am scris demisia şi am plecat cu zambetul pe faţă pentru că aveam să primesc mai mult din ceea ce nu contează acum deloc. Au făcut acelaşi lucru şi alţii...deci nu pot fi condamnat şi nici nu mă condamn. Am plecat din acel loc exact înainte ca peste el să vină o avalanşă de probleme. Avalanşa nu s-a terminat nici acum şi nimeni nu ştie cum se va termina.

Am ajuns într-un loc unde, în mare parte, am fost primit la fel: cu braţele deschise....

Mi-am făcut treaba cu acelaşi entuziasm, cu aceiaşi plăcere....dar parcă nu e la fel. Am ajuns într-un loc unde nu-mi găsesc locul. Un loc frumos, cu oameni frumoşi pe care în mare parte îi respect foarte mult. Dar nu e locul meu....

   "Bă! Mergi unde vrei! Dar acolo unde simţi că te plafonezi nu sta!" - Anonim

Şi uite aşa aventura mea trece la următorul capitol. Mă întorc....acasă.


Şi vorbeam despre o avalanşă de probleme care nu s-a oprit şi despre care nimeni nu ştie când se va opri. Dar nu mă interesează. Nu am nimic de pierdut iar dacă pierd, pot oricând să o iau de la capăt.


15.11.2011

A trecut un an şi parcă au trecut 10. Am învăţat cât de repede cât am putut. Nu totul! Nimeni nu ştie totul....

Am intrat în noua redacţie Realitatea TV, după celebra ruptură, în luna noiembrie a anului trecut. Nu ştiam nimic. OFF, BETA, OFF+SINCRON, CAP VIDEO....huh? Habar nu aveam. Dar aveam altceva....

   "Bine Lulu du-te! Dar nu sta mult!" - tot Anonim :))

Aveam o grămadă de oameni în jurul meu care şi-au deschis braţele, m-au primit şi m-au învăţat. Am învăţat câte puţin de la fiecare şi am primit încrederea lor. M-au ajutat de câte ori am avut nevoie şi au făcut cât au putut pentru mine. Nu în fiecare zi un reporter, editor, producător sau operator îşi rupe din timpul său ca să înveţe pe cineva. Asta m-a făcut să mă simt special. Aceşti oameni sunt familia mea!


La ei mă întorc....

Zic!

Mă trezesc dimineaţa şi zâmbesc...zic!
Zâmbesc pentru că sunt fericit...zic!
Sunt fericit pentru că iubesc...zic!
Iubesc tot ce am lângă mine...zic!
Am lângă mine tot ce-i mai bun...zic!
Prieteni, iubită, familie, tot....zic!

...

Şi...zic!
Atâta timp cât am toate astea...zic!
N-am nimic de pierdut...zic!

Sunt fericit...zic!

Lucruri mari, lucruri mărunte

Era o dimineață de primăvară în care blândul soare intra pe fereastră și își așeza razele pe chipul puștiului de 10 ani. Un puști schilod cu păr des și ochii ștrengari, pentru că nu știai de-s verzi sau căprui. Un puști care avea o listă plină de vise...dar la care să viseze mai întâi?


Un mare împărat și-a strâns într-o dimineață de primăvară toate gărzile și toate slugile. Într-o sală mare decorată cu pânze fine și oglinzi de cristal i-a așezat pe jos și s-a pus în mijlocul lor. „Am să vă învăț astăzi o lecție foarte importantă” le-a spus și le-a ordonat unor slugi să aducă un vas mare, 3 pietroaie și mult nisip. „Umpleți vasul cu nisip” le-a spus împăratul gărzilor, iar gărzile au executat. „Mai puteți pune pietrele în vasul ăsta plin cu nisip? Nu mai puteți, pentru că este plin.” Gărzile și slugile se uitau mirate pentru că nu înțelegeau ce anume vrea marele împărat să explice. „Scoateți nisipul!” Cum ordinele sunt ordine gărzile au întors vasul și l-au golit de nisip. „Iar acum puneți cele 3 pietroaie în vas!” ....„ Mai e loc și de nisip?” a întrebat împăratul. „Da împărăția ta!”. „Vedeți? acest vas mare este viața voastră, pietrele sunt lucrurile mari pe care puteți să le faceți, iar nisipul reprezintă lucrurile mărunte. Dacă vă umpleți viața cu lucruri mărunte nu va mai fi loc pentru lucrurile mari, în schimb dacă vă ocupați mai întâi de lucrurile mari, veți mai găsi loc și pentru lucruri mărunte...”

Încerc din nou....

Degetele nu-mi ajung să număr de câte ori am încercat să țin un blog și n-am reușit. Însă totuși simt nevoia....așa ca iata-mă în fața unei noi provocări de a-mi pune anumite gânduri nu pe o foaie, ci pe un ecran, pe un blog. Sunt tot Prin Deceniul Trei, doar că un an mai târziu. Deci, dacă stau bine să mă gândesc mă mai pot lăsa de scris de câteva ori. Însă acum nu am de gând să fac asta. Voi scrie, probabil, rar...și asta pentru că munca îmi mușcă din ce în ce mai mult tin timpul liber iar atunci când prind o zi sau două să respir mă aglomerează celălalte probleme pe care trebuie să le rezolv. Probabil am să scriu de 3 ori...sau poate în scurt timp voi ajunge la 20 de postări. Cert este că nu voi număra. Sau poate textul ăsta este din nou primul....și ultimul. Vom vedea ...